Perfecta!

Deci sa ne intelegem ( stiu si eu ca o propozitie nu se incepe niciodata cu deci, dar facem o exceptie azi ), nimeni nu moare de singuratate! Sa le fie clar tuturor femeilor/barbatilor care isi sacrifica viata si tineretea si nervii si frumusetea pentru o relatie care nu  ii implineste, care nu ii face sa zambeasca, care nu ii motiveaza....etc...Sunt satula peste cap sa vad relatii de compromis pe toate drumurile, oamenii chiar nu mai stiu sa fie fericiti ? Am 30 de ani si sunt singura ( pentru ca eu am decis asta )  si fericita, ce crezi ? Da sunt in viata si ma bucur de fiecare clipa nenorocita care trece si se indreapta catre finalul ala care ne asteapta pe toti, dar mor de fericire fratilor zi de zi a vietii mele. Am cunoscut trairi mizerabile, am renuntat la propria persoana in favoarea altora si mi-am trait cosmarul fara sa ma plang o clipa, iar in acei 8 ani traiti in abisul propriei nefericiri ( pff parca nici nu-mi vine sa scriu asta ) m-am luptat cu toti demonii din univers, cu toate farmecele si blestemele lu' tanti Sidonia clarvazatoarea si parapsiholoaga atotstiutoare si am reusit. Am invins si m-am recuperat pe mine din haul in care eram cazuta de atat de mult timp.
Asa ca ...nu vreau sa mai aud vaicareli de genul " si ce sa fac, copilul este mai important, sau dupa doua palme si un pumn ( eu am avut noroc, recunosc, nu am trecut prin asta ) - nu pot! unde sa ma duc si ce sa fac singura! Ei bine unele isi merita soarta.
Sa ne intelegem, exact cum am scris in primul articol, pe care nu l-a citit nimeni :)) l-am lasat pe "om"- nu jignim animalele, le iubim, si am plecat doar cu chilotii pe mine dupa 8 ani de relatie si unul de logodna oficiala ( din aia cu inel cu diamant si cerere in genunchi, la care rasunsul ala sincer a fost " ma mai gandesc " iar cel de compromis a fost "da" ) fara a mai intoarce capul nici sa vad daca a ramas o urma de regret acolo in strafundul sufletului undeva. Ce a urmat dupa asta ? Nimic mai simplu...vacanta la munte...distractie relaxare, aer curat, pasi catre un nou inceput.
Da, teribil dar adevarat, la 28 de ani m-am intors in casa parintilor batrani ( deja bunici ), cu conceptii invechite, cu rusinea scrisa in frunte de "ce-or sa zica neamurile- da-le dracu de neamuri cui ii pasa nene?"
Nu mi-am facut planuri, nu i-am pus piedica viitoarei foste soacre, nu m-am combinat cu altul, pur si simplu m-am ghidat dupa treaba asta " vreau sa traiesc, vreau sa fiu eu, eu a mea, nu eu a altora " si culmea a functionat. Mi-am vazut linistita de job, de familie, de distractie- dracu mai stia ce era aia - de timpul meu cu mine, de barbati frumosi destepti si de la care am avut ce sa primesc si sa invat, de tot ceea ce imi umplea sufletul ala care plecase din iad gol fara durere, fara suferinta, fara regrete.

Noapte buna ! :*